Aurescu: 19 poziţii de ambasadori nu sunt ocupate/ 52% din personalul din serviciul exterior, detaşaţi

România are 19 poziţii de ambasadori care nu sunt ocupate, a declarat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, afirmând că instituția va analiza fiecare misiune în parte și va încerca să ”primenească” corpul diplomatic, unde 52% din personalul din serviciul exterior sunt detaşaţi.

”Există, în momentul de faţă, 19 poziţii de ambasadori care nu sunt ocupate, unde sunt poziţii vacante, unele din motive obiective cum este, de exemplu, poziţia de ambasador în Afganistan sau în Coreea de Nord. Mai sunt şi alte state unde există astfel de poziţii pentru că nu am găsit candidaţi potrivit pentru aceste poziţii. (…) Pentru celelalte poziţii unde ambasadorii care se află la post au depăşit deja cei 4 ani regulamentari de mandat, vom analiza în fiecare caz în parte şi vom face propuneri de noi ambasadori, în mod evident”, a declarat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, într-un interviu pentru MEDIAFAX.

Bogdan Aurescu a afirmat că este nevoie de ”o primenire” a corpului diplomatic.

”(…) este nevoie de o primenire a corpului diplomatic şi consular, evident, pentru că, după cum am mai declarat şi public, am constatat atunci când am ajuns în MAE, că (…) 52% din personalul din serviciul exterior sunt detaşaţi. O parte consistentă dintre aceştia sunt detaşaţi din mediul privat. De asemenea, în centrala ministerului, 24% din personal sunt detaşaţi. Iarăşi, o parte consistentă, sunt detaşaţi din mediul privat. Este, prin urmare, nevoie de acest efort de primenire, de repersonalizare a MAE”, a adăugat Aurescu.

MAE își propune și o eficientizare a procedurii care se referă la obţinerea gradelor și o clasificare a misiunilor  diplomatice, în funcţie de dificultate, dar și de alți parametri care pot fi avuţi în vedere.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati