Autobuzele 100, 203 şi 205 vor avea traseele modificate în weekend pentru un festival de fast food

Trei linii de transport public vor circula pe trasee modificate, în perioada 8-11 mai, ca urmare a desfăşurării evenimentului „Bucharest Food Truck Festival – The Carnival”, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public (TPBI).

„Liniile 100, 203 şi 205 vor funcţiona pe trasee modificate în perioada 08.05.2026 (începând cu ora 22:00) – 11.05.2026 (până la ora 06:00), ca urmare a restricţionării traficului rutier pe Şoseaua Kiseleff, între Str. Arhitect Ion Mincu şi Piaţa Victoriei, pentru desfăşurarea evenimentului „Bucharest Food Truck Festival – The Carnival”, se arată într-un comunicat de presă.

Astfel, linia de autobuz 100 va funcţiona (inclusiv pe timpul nopţii) pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Unirii, pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii. Pe sensul opus, traseul nu va fi modificat.

De asemenea, linia 203 va circula pe ruta de bază între terminalul „Cartier Greenfield” şi Piaţa Arcul de Triumf, după care pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Victoriei, pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei. Traseul nu va suferi modificări pe sensul opus.

Potrivit sursei citate, traseul liniei de autobuze 205 va fi între terminalul „M Străuleşti” şi Piaţa Arcul de Triumf, iar ulterior pe o rută modificată pe sensul spre Piaţa Unirii, pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Pod B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei, „Piaţa Unirii 2”.

Pe sensul de întoarcere, traseul nu va fi modificat.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati