Autobuzele electrice din Ilfov, prezentate la Salonul Auto București 2025

Autobuzele electrice din Ilfov au fost prezentate în cadrul Salonului Auto București 2025, alături de marile proiecte de transport public și privat, ca model de bună practică în mobilitate verde.

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a subliniat, în cadrul evenimentului, importanța colaborării dintre autorități și mediul privat pentru dezvoltarea transportului sustenabil:

”Am participat la întâlnirea care a adus la aceeași masă reprezentanți ai mediului privat și public pentru noi idei și soluții pentru transportul sustenabil.
  • Prin proiectul construit la Chitila, Ilfovul dă tonul – primele zeci de autobuze electrice sunt deja pe traseu. Mai mult, pe autobaza de la Chitila avem, deja, 43 de stații pentru reîncărcare. Și este începutul. Suntem deschiși investițiilor, atât publice, cât și private.

Autobuzele electrice sunt tot mai utilizate de cetățeni

Datele din ultimele 2 săptămâni arată că autobuzele sunt tot mai folosite de către cetățeni, iar rezultatele se vă deja: timp redus în trafic, fluidizarea circulației, mai ales la orele de vârf, pe traseul Chitila – București, Mogoșoaia – București și fără noxe, totul, sută la sută cu energie verde.”

Proiectul a fost realizat cu fonduri europene, prin colaborarea dintre Primăriile Chitila și Mogoșoaia, Consiliul Județean Ilfov și Ministerul Mediului.

”Îmi doresc să aplicăm în continuare pe PNRR și să aducem bani europeni în Ilfov. Cred cu tărie că rolul administrației locale este sa găsească soluții, să aducă noi investitori, să atragă bani europeni. Ce am reușit la Chitila este doar începutul.”, a conchis sursa citată.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati