Autobuzele liniilor 112, 205, 301, 330 și 605, precum și cele ale liniei de noapte N119 circulă din acest weekend pe linia de tramvai de pe bd. Aerogării, a reiterat, pe Facebook, primarul general Nicușor Dan.
Astfel, autobuzele folosesc calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Aerogării, pe sensul spre Șos. Bucureşti-Ploiești, de la intersecția cu Str. Nicolae Caranfil până la Str. Neagoe Vodă.
Autobuzele liniei navetă 605 circulă pe calea de rulare a tramvaielor pe ambele sensuri, pe aceeași porțiune.
Linia 205 va funcționa pe calea de rulare a tramvaielor, pe sensul spre Șos. București-Ploiești, de la intersecția cu Bd. Ficusului până la Str. Neagoe Vodă.
Măsura a fost aprobată de TPBI pentru fluidizarea traficului în zonă.