Autoritatea de Supraveghere Financiară a amendat Euroins, cel mai mare jucător din piața RCA

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat cu 5,85 milioane lei Societatea Euroins România Asigurare – Reasigurare S.A., cel mai mare jucător din piața RCA, după falimentul City Insurance, în urma unor controale derulate în perioada mai-octombrie 2021. Compania este obligată să transmită un plan de redresare, potrivit economedia.ro.

Inspectorii ASF au derulat o acțiune de control periodic la sediul asigurătorului (on-site) ca urmare a aspectelor constatate în acțiunea de control și potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis impunerea de sancțiuni contravenționale societății, constând în amenzi, precum și măsuri cu scopul remedierii deficiențelor constatate.

În conformitate cu prevederile art.163 alin.(2) lit. b) și alin.(51) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. a fost amendată cu 3,54 milioane lei.

În conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. a primit o amendă în cuantum de 2,31 milioane lei (reprezentând 0,1751% din cifra de afaceri).

În baza prevederilor art. 8 alin. (3), art.34 alin.(2), alin.(3) și alin.(5) coroborate cu prevederile art. 99 alin.(2) din Legea nr. 237/2015, în termen de două luni de la data primirii deciziei, societatea Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. va transmite la A.S.F. spre aprobare un plan de redresare, cu măsuri pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă necesarul de capital de solvabilitate (SCR) sau pentru modificarea profilului de risc astfel încât în termen de 6 luni SCR să fie din nou respectată.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati