Autoritățile au verificat un club de noapte din Sectorul 2 și au aplicat amenzi de peste 52.000 de lei

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență București – Ilfov, Inspectoratului Teritorial de Muncă București,  Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au desfășurat, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, o acţiune ce a vizat verificarea respectării prevederilor legale într-un club situat pe raza sectorului 2, în urma căreia au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de peste 52.000 de lei.

Verificările, desfăşurate în intervalul orar 00.00 – 05.30, au vizat respectarea prevederilor legale referitoare la deținerea avizelor și autorizațiilor necesare funcționării în condiții normale, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor de natură judiciară şi economică, identificarea persoanelor şi bunurilor urmărite în temeiul legii, verificarea legalităţii funcţionării pe linia pazei bunuri, prevenirea şi combaterea actelor şi faptelor de evaziune fiscală, criminalitate economică, sancționarea faptelor antisociale săvârșite la regimul rutier, verificarea respectării normelor generale de comerț, controlul aplicării prevederilor legale referitoare la relaţiile în muncă, la securitatea şi sănătatea în muncă, la protecţia salariaţilor şi a prevederilor legale referitoare la asigurările sociale, verificarea respectării normelor pe linia apărării împotriva incendiilor, respectarea legislației privind drepturile consumatorilor.

În urma controalelor efectuate s-au constatat mai multe abateri de la prevederile unor norme legale, fiind aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 52.000 de lei. Totodată au fost reţinute un permis de conducere, două plăcuţe şi un certificat de înmatriculare.

  • În cadrul acțiunii au fost identificate şi confiscate peste 12 kg de carne expirată şi a fost luată măsura interzicerii activității comerciale a clubului în cauză.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati