Autoritățile române au reușit să evacueze din Afganistan încă 16 români. Au mai rămas 27

Autoritățile române au reușit să evacueze din Afganistan, în noaptea de 16 spre 17 august, încă 16 cetățeni români.

Potrivit unui comunicat al MAE, împreună cu Ministerul Apărării și Forțele Aeriene Române au fost parcurse în regim de urgență, pe parcursul zilei de luni, 16 august, și al nopții, proceduri pentru deplasarea avionului militar la Kabul în vederea evacuării cetățenilor români.

”Procedurile, extrem de complexe, sunt finalizate, urmând a fi obținută în foarte scurt timp și ultima autorizație de survol pentru unul dintre segmentele traseului de zbor.” – mai spun reprezentanții MAE.

Astfel, în cursul nopții ilei de 17 august au părăsit Afganistan încă 16 cetățeni români. De la momentul apelului MAE din 16 august către cetățenii români aflați încă în Afganistan și care nu-și notificaseră prezența, de a contacta Ambasada României de la Islamabad, a fost înregistrată prezența a încă 7 cetățeni români.

În acest moment, conform evidențelor MAE, mai sunt 27 de cetățeni români aflați în Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati