Autoritățile și antreprenorii din Sovata colaborează în beneficiul turismului balnear. Director Ensana Hotels: ”Cea mai bună metodă de a ajuta o activitate este să nu îi iei ceea ce produce”

Sovata și Lacul Ursu sunt două atracții turistice ce atrag zeci de mii de turiști anual. În ultimii ani stațiunea a trecut prin numeroase modernizări, datorate și colaborării între autorități și antreprenori. ”Consiliul Local și Primăria au înțeles că drumul nostru spre dezvoltarea stațiunii este unul comun”, a declarat pentru News Bucuresti Fulop Nagy Janos, directorul general al Balneoclimaterica Sovata S.A., precizând că autoritățile locale au investit imens în infrastructură și în zona de agrement. De cealaltă parte, Grupul Ensana Health Spa Hotels, care deţine trei hoteluri, plănuiește investiţii de 20-25 de milioane de euro în următorii 3-5 ani.

”Stațiunea Sovata a fost un exemplu foarte bun de privatizare în România și s-a dezvoltat foarte frumos în ultimii 20 de ani. Suntem norocoși și din punctul de vedere al administrării locale. Consiliul Local și Primăria au înțeles acest lucru, că drumul nostru spre dezvoltarea stațiunii este unul comun. Au investit în infrastructură, în peisagistică, în iluminat, în zona de agrement din jurul lacului, așa cum este și proiectul Drumul Sării, au facut foarte multe zone pietonale de vizitat. Pe viitor vor să facă un aqua parc și o pârtie de bob”, a declarat într-o conferință de presă Fulop Nagy Janos, directorul general al Balneoclimaterica Sovata S.A., partea a grupului ENSANA GROUP care deține hotelurile Ursina, Brădet, Sovata.

Autoritatea locală a investit peste 40 de milioane de euro în Sovata

Administrația publică locală a înțeles că nu prin impozitarea celor care doresc să își aducă capitalul în Sovata trebuie să își realizeze veniturile din care să dezvolte orașul, ci din fonduri atrase de la Guvern sau fonduri europene, pe care să le investească în domenii în care sectorul privat nu investește: drumuri, căi de access, trasee turistice, mai spune sursa citată pentru News Bucuresti.

”De vreo 20 de ani Primăria Sovata depune proiecte câștigătoare și a obținut fonduri substanțiale.”, a completat Fulop Nagy Janos. Administraţia locală a contribuit la dezvoltarea infrastructurii, în ultimele două decenii făcând investiţii de peste 40 de milioane de euro, explică acesta.

”O stațiune balneară care funcționează în condiții de cerințe europene este ca un mic orășel, cu tot felul de funcționalități”, spune sursa citată, care a completat: ”Primăaria Sovata are niște canale după care se orientează pentru dezvoltarea orașului și a serviciilor necesare populației din oraș, dar înțelege că prima importanță strategică este dezvoltarea turismului.”

Poate deveni turismul balnear un domeniu strategic pentru România?

Întrebat daca turismul balnear poate deveni un domeniu strategic pentru România, directorul general al Balneoclimaterica Sovata S.A a remarcat că totul depinde de autorități și de asociațiile din acest sector.

Reprezentanții grupului ENSANA spun că au susținut de la început că turismul balnear poate deveni o activitate care să aducă venituri substanțiale, dar profitul trebuie să fie pe locul secund.

Pe locul întâi trebuie să fie ca prioritate sănătatea acestei națiuni, pentru că tratamentele balneare, indiferent că sunt tratamente de prevenție sau de recuperare, sunt mult mai ieftine si mult mai sigure decat cele din spital.”, a mai spus acesta.

”Sovata beneficiază de foarte mult suport din partea proprietarilor. Din toate cele cinci țări, stațiunea s-a dezvoltat cel mai bine și proprietarii au încredere că investiția este una bună.”, a explicat Fulop Nagy Janos.

Balneoclimaterica, compania care operează în România hotelurile Sovata Health Spa Resort (patru stele), Brădet Health Spa (patru stele) şi Ursina Health Spa Hotel (trei stele) – fostul Făget – este deţinută de compania Danubius din Ungaria. În spatele întregului lanţ hotelier, stă grupul CP Holding din Londra, care a lasat hotelurile din oraşe sub brandul Danubius, iar pe cele din staţiuni balneare, adică pe cele care oferă servicii spa, le-a numit Ensana. Grupul mamă are operaţiuni în cinci ţări şi peste 50 de hoteluri.

”Cea mai bună metodă de a ajuta o activitate este să nu îi iei ceea ce produce”

”Se pare că unele guverne înțeleg, altele, din lipsă de fonduri sau din lipsă de orientare către activitatea noastră se pare că nu înțeleg. Turismul balnear a avut până acum atât momente de ascensiune dar și de cădere.  Sunt unele măsuri fiscale care ne ajută, pentru că cea mai bună metodă de a ajuta o activitate este să nu îi iei ceea ce produce.

În Sovata, ceea ce s-a realizat după momentul privatizării s-a realizat din efortul nostru. Noi am primit din partea proprietarilor, la început, 5 milioane de dolari, în baza acelui angajament pe care aceștia l-au luat față de statul român. 5 milioane de dolari cu condiția ca în doi de ani de la privatizare cel puțin unul din hotelurile de la Sovata să fie modernizat și cotat la un grad de clasificare mai mult decât era la momentul privatizării.”, a mai spus Fulop Nagy Janos

”Sovata fără Lacul Ursu, fără apă sărată și nămol, e nimic!”

„Ceea ce se poate remarca este că, la momentul privatizării, Balneoclimaterica Sovata deținea, printr-un contract de concesiune cu statul român, drepturi de folosință a Lacului Ursu, a apei și a nămolului din Lacul Ursu. Noi, cu activitatea hotelieră, în acești ani am cheltuit pentru modernizarea spațiilor din care să ne mărim veniturile, deci și profitul, dar am fost obligați prin lege, prin contractul de privatizare și prin contractul de concesiune, să investim și în acele locuri din care nu se naște un profit direct. Sovata fără Lacul Ursu, fără apă sărată și nămol, e nimic!”, remarcă Fulop Nagy Janos.

Lanţul hotelier Ensana plănuiește să investească pentru extindere 20-25 mil. euro

După modernizarea hotelurilor, grupul ENSANA se orientează către construirea unor capacități noi de cazare, împreună cu toate celelalte servicii necesare actului de turism: ”Avem nevoie de spații suplimentare ca să ne putem menține întâietatea în Sovata”.

Cele trei hoteluri din Sovata sub eticheta Ensana au în total 800 de locuri cazare în aproape 400 de camere duble, dar grupul vrea să ajungă la o capacitate de cazare de aproape 1.000 de locuri în următorii 3-5 ani, după investiţii ce se ridică la 20-25 de milioane de euro, potrivit unor estimări.

„Acum suntem în curs de renovare a hotelului Sovata şi lucrăm cu arhitecţi români. Viitoarele proiecte le vom dezvolta cu un arhitect din Spania, dar sunt investiţii pentru următorii 3-5 ani. Vrem să construim clădiri noi, un corp de trei vile şi vom transforma fosta bază de tratament de la Lacul Ursu în camere de hotel, ceea ce înseamnă că vom avea încă 120 de camere noi“, a spus Andrei Rusu, director de operaţiuni al lanţului Ensana Health Spa Hotels.

„În 15 ani, de când administrăm cele trei hoteluri, dar şi Lacul Ursu şi Lacul Aluniş, am făcut investiţii de peste 30 de milioane de euro. Pentru a deschide hotelul Ursina, fapt ce a avut loc anul trecut, am investit 8,5 milioane de euro, iar acum pentru a renova hotelul Sovata investim 2,4 milioane de euro“, a adăugat Rusu.

Grupul hotelier are 70.000 – 85.000 de înnoptări anual

La Sovata, în cele trei hoteluri, sunt 70.000 – 85.000 de înnoptări anual, din care 80-85% din turişti sunt români, iar ceilalţi vin din Ungaria, Ucraina, Italia, Spania şi Israel.

La hotelurile Sovata şi Brădet principalele tratamente realizate sunt de reumatologie, având loc tratamente cu nămol, de ginecologie, boli dermatologice şi antistres, iar la Ursina au loc tratamente cu parafină. De asemenea, la hotelul Sovata există şi săli de conferinţe pentru mediul de business.

În prezent, gradul mediu de ocupare în acestea este de 52%, dar oficialii acestuia susţin că pentru weekendul prelungit din 27 noiembrie – 1 decembrie au deja rezervări aproape în întregime. Sunt cereri și pentru sărbătorile de iarnă, dar managementul aşteaptă să vadă ce decizii vor lua autorităţile în perioada următoare. „Ultima masă festivă, din ianuarie 2020, a avut loc cu 720 de persoane de la Chişinău, care au sărbătorit Crăciunul pe rit vechi.“

Vara, numărul de turiști se triplează

În medie, turiştii stau 3,2-3,5 zile şi 20% din ei vin pentru tratamente, iar 80% pentru relaxare.

„Sunt 250 de angajați permanenți, iar în perioada de vară sunt până la 350 de angajați. Acesta a fost primul an în care ne-am lovit de problema personalului. În perioada de vară, când se deschide și ștrandul de la Lacul Ursu, Sovata își arată adevărata valoare, numărul de turiști se triplează”, mai spune Andrei Rusu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati