Autoritățile și-au dat seama că au greșit ora închiderii restaurantelor din București. Vor fi deschise până la ora 23:00

Prefectura București a anunțat marți că în decizia Comitetul Municipiului București pentru Situatii de Urgență din 22 ianuarie a apărut dintr-o eroare că restaurantele pot fi deschise între orele 6.00 și 21.00, deși intervalul prevăzut de HG este 6.00-23.00.

Comunicatul Prefecturii:

„Instituția Prefectului –  Municipiul București informează că, în cuprinsul Hotărârii nr.2 din 22.01.2021 adoptată de Comitetul Municipiului București pentru Situatii de Urgență,  s-a constatat o eroare materială în ceea ce privește intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 06.00-21.00.

În Anexa nr.3 a H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prevăzut orarul 06.00- 23.00, ca interval în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor.

Potrivit procesului-verbal de ședință întocmit de Secretariatul Tehnic Permanent, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență s-a constatat că, în intervalul de timp 20.01.2021 – 22.01.2021, incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din municipiul București a fost mai mică de 3/1.000 de locuitori, potrivit comunicării oficiale a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București.

De asemenea, s-au luat în discuție obligativitatea respectării prevederilor H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit Anexei nr.3 a aceluiași act normativ.

În cadrul dezbaterilor, membrii Comitetului și-au exprimat punctele de vedere cu privire la oportunitatea adoptării măsurilor prevăzute în Anexa nr.3, astfel cum au fost formulate de legiuitor. Nu au existat discuții referitoare la  modificarea intervalului orar în care se vor aplica acestea măsuri, altfel decât au fost prevăzute în hotărârea de guvern incidentă.

 Astfel, potrivit reglementărilor prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, a fost întocmită Erata la Hotărârea nr.2 din 22.01.2021 a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, care va fi adusă la cunoștința publicului.

Prefectul municipiului București, domnul Traian Berbeceanu, își prezintă public scuzele pentru eroarea susmenționată.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati