Autostrada Bucureștiului A0: Lotul trei Bragadiru–Joița nu poate fi finalizat până la toamnă/ Aktor trebuie să lucreze urgent în trei schimburi

Lotul 3, BragadiruJoița, al A0Sud nu se poate finaliza în luna august 2024, așa cum a promis de nenumărate ori antreprenorul, transmite CNAIR. Noul termen avansat de antreprenor, Aktor, după verificările de astăzi din șantier este finalul lunii septembrie 2024.
  • CNAIR atenționează însă constructorul că pentru recuperarea întârzierilor și deschiderea circulației la noul termen avansat este necesar urgent să se lucreze în șantier în cel putin în două sau chiar trei schimburi.
Întârzieri majore se înregistrează în mai multe puncte din șantier care au devenit critice:
  • pasajul de la Bragadiru;
  • pasajul de la Ogrezeni;
  • pasajul peste calea ferată;
  • pasajul de Tegheș;
  • relocarea liniilor electrice aeriene ale Transelectrica din zona localității Ciorogârla.
”Tergiversarea lucrărilor pe cei 17,96 km ai acestui lot aduce prejudicii majore românilor în special din cauza întârzierilor înregistrate în circulația pe principala rută de tranzit Pitești – București – Constanța.
  • Noi ne-am îndeplinit până acum toate obligațiile contractuale asumate față de antreprenor, inclusiv cele financiare iar în acest moment #CNAIR nu are nicio plată restantă față de constructorul grec Aktor.”, arată Cristian Pistol.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati