Constructorul elen Aktor va începe lucrările pe lotul 3 din Autostrada de Centură București (A0) Sud luna viitoare, iar constructorul român Dorinel Umbrărescu va intra în teren pe lotul 4 din A0 Nord la final de an, urmând ca la începutul anului viitor să demareze construcția și pe lotul 2 din A0 Nord, potrivit ministrului Transporturilor Cătălin Drulă.
„În total sunt șapte loturi pe acest cerc. Pe partea de sud se lucrează pe două loturi, iar pe al treilea vor începe lucrările luna viitoare. Termenul de finalizare pentru sud este 2023. Pe nord, două din loturi, lotul 4 și lotul 2, deci zona Cernica și zona Corbeanca până în Afumați, sunt semnate cu un constructor român.
Nu s-a ajuns încă la faza de intrat în teren, acestea sunt contracte de proiectare plus execuție și întâi se proiectează, se iau avizele și apoi se intră la lucrări. Probabil, la cel de la Cernica să înceapă lucrările la sfârșitul anului iar la celălalt, la începutul anului viitor, a promis contructorul. Cred că și aceste două loturi ar trebui să se termine la sfârșitul lui 2023. Iar pe celelalte două loturi-lipsă pe nord, sunt desemnați câștigătorii, contestații, redesemnați după reevaluare, iarăși contestații. Așteptăm deciziile finale ale instanțelor ca să putem semna contractelele”, a explicat Drulă în cadrul unui interviu acordat vineri Europa FM, potrivit economica.net.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat miercuri, 12 mai, contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 din Autostrada de Centură București Nord (A0 Nord), cu ofertantul declarat câștigător, grupul UMB.