Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. a anunţat, duminică, faptul că o avarie din zona Văcăreşti a fost localizată şi se lucrează la remedierea ei.
- Termoenergetica a precizat, într-o postare pe pagina de Facebook, că se întâmpină greutăţi în remedierea avariilor din zona respectivă din cauza acumulărilor de apă, zona fiind joasă din punct vedere al reliefului, relatează Agerpres.
Tronsonul mai sus menţionat face parte din cele 5 loturi de lucrări care sunt prevăzute a fi modernizate anul viitor pentru reabilitarea a 210 km reţea de termoficare cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
Contractele pentru proiectare şi execuţie au fost încheiate pe o perioadă de 4 ani, iar proiectarea a fost deja demarată, astfel încât să putem începe lucrările de execuţie din primăvara anului viitor.
Lucrarea a fost împărţită în 5 loturi, cu o lungime de aproximativ 40 km fiecare:
- Lotul 1 – Magistrala II SUD;
- Lotul 2 – Magistrala II – III Grozăveşti;
- Lotul 3 – Magistrala V Grozăveşti;
- Lotul 4 – Magistrala Progresul – Berceni;
- Lotul 5 – Magistralele II Sud, II-III Grozăveşti, V Grozăveşti, Progresu – Berceni, II Vest, I-II-III Vest.
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti şi echipele de intervenţie lucrează în regim permanent pentru soluţionarea problemelor apărute în teren. Se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsură ce se vor remedia avariile, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat.