Aproximativ 1.000 de blocuri din mai multe zone din București au rămas fără apă caldă și încălzire, ca urmare a unei avarii.
- „Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunţă, marți, că din cauza unei avarii produse la Magistrala Grivița pe Șoseaua Grozăvești, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și încălzire va fi sistată pentru aproximativ 1000 de blocuri din Sectorul 1 și parțial din Sectoarele 2, 5 și 6, până în data de 10 ianuarie 2024, ora 23.30.
- În Sectorul 2, zonele afectate vor fi Șoseaua Ștefan cel Mare, în Sectorul 5: Calea 13 Septembrie, Șoseaua Panduri, Spitalul Municipal, precum și strada Nicolae Filimon, Calea Griviței, Bulevardele Constructorilor, Iuliu Maniu și complexele studențești ”Leu” și ”Regie” din Sectorul 6 al Capitalei.
Avaria s-a produs pe magistrala Grivița, pe conducta cu diametrul de 1000mm. Au fost deja începute, în regim de urgență, manevrele de sectorizare, închidere și golire a conductei, apoi cele de aerisire.
Ulterior, vor fi efectuate sudurile pentru reparația avariei și încărcarea magistralei.
- VEZI AICI LISTA ZONELOR AFECTATE!
Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru soluționarea problemelor apărute.
Pe măsură ce intervenția se finalizează, punctele termice vor fi repuse în funcțiune mai repede decât termenul estimat. Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!”, a transmis compania.