Avertisment ANPC de 1 Martie: „Contrafacerile reprezintă un pericol real la achiziţionarea mărţişoarelor din metale preţioase”

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie atenţi la achiziţionarea bijuteriilor care vor fi oferite de Mărţişor, pentru că în această perioadă pericolul real îl reprezintă contrafacerile.

Mărțișoare găsiți la tot pasul. Din acest motiv, directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă cumpărătorilor să fie atenţi la bijuteriile incluse în mărţişor.

Acesta atrage atenția cumpărătorilor cu privire la mărțișoarele cu bijuterii. Multe dintre ele sunt false și este indicat să le ocoliți.

Mărțișoare cu bijuterii. La ce trebuie să fiți atenți

Paul Anghel spune că este de preferat să cumpărăm bijuteriile pentru mărțișoare din magazinele specializate, deoarece se pot verifica.

„În primul rând este foarte important de unde alegem să le cumpărăm. Mărţişoarele se vând peste tot, la tarabe, supermarket-uri, magazine de bijuterii şi târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare zilei de 1 Martie. Dacă optăm pentru o bijuterie fină din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, ar fi bine să o cumpărăm numai din magazine autorizate care vând bijuterii. Un mărţişor nu poate fi din argint sau placat cu aur dacă este vândut la colţ de stradă şi costă câţiva lei”.

Evitați mărţişoarele din presupuse metale preţioase sau pietre preţioase

În opinia sa, acest tip de produse d epe tarabe nu sunt de încredere.

„De exemplu, unul dintre lucrurile de care trebuie să se ţină seama, este autorizaţia eliberată de către ANPC operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu metale preţioase, a cărei copie trebuie să fie afişată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului”, a notat Anghel.

Acesta sfătuieşte consumatorii să evite cumpărarea mărţişoarelor din metale preţioase şi/sau pietre preţioase de la vânzătorii ambulanţi.

„Consumatorii trebuie să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanţi sau care se află în spaţii neautorizate pentru comercializarea unor astfel de produse”.

Mărțișoare cu bijuterii contrafăcute

Direcţia Metale Preţioase din cadrul ANPC dispune de laboratoare de analiză şi personal specializat pentru analizarea lor.

„În această perioadă un pericol real la achiziţionarea de mărţişoare şi bijuterii din metale preţioase îl reprezintă contrafacerile. În domeniul metalelor preţioase sunt multe şi pot îmbrăca diferite forme precum: imitaţiile, deoarece există mai multe metale şi aliaje ce pot semăna vizual cu metalele preţioase. Atunci când sunt realizate bijuterii sau alte obiecte din aceste metale, ele ar putea induce în eroare şi un ochi mai experimentat decât al consumatorului obişnuit, dacă nu se realizează o analiză chimică.

Nu cumpărați mărțișoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat

În cazul umpluturilor, uneori datorită construcţiei sau modelului, bijuteriile prezintă cavităţi goale ce pot fi umplute cu metal comun, metal preţios cu titlu inferior, şi chiar cu alt metal preţios decât cel de la suprafaţă.

Aceste cavităţi sunt închise cu abilitate, umplutura devenind practic invizibilă ochiului neavizat. Dacă un obiect din metal preţios are şi elemente din metal comun sau oţel, datorate design-ului, orice producător serios specifică pe aceste părţi cuvântul Metal sau Steel”, avertizează directorul general al ANPC.

De asemenea, pe piaţă există şi obiecte din metal comun acoperite cu un strat subţire de metal preţios, dar acestea nu pot fi depistate decât după o analiză a obiectului de către specialişti.

Nu în ultimul rând, comisarul ANPC susţine că şi ambalajul contează foarte mult şi recomandă cumpărătorilor să nu achiziţioneze mărţişoare cu ambalajul rupt, mototolit, murdar sau pătat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati