Avertisment de la specialiști: Unitățile de primiri urgențe și camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie sunt pline de copii cu viroze și infecții respiratorii. În acest sezon, însă, s-a observat o particularitate a acestora, potrivit antena3.ro.
Mai exact, unii dintre copii fac forme severe și ajung la insuficiență respiratorie, Alții au nevoie de oxigen. Medicii spun că acesta este doar începutul și se așteaptă la un sezon gripal extrem de agresiv, pentru că virusul circulă mult mai repede și îi afectează îndeosebi pe copii.
„Unitățile de primiri urgențe, dar și camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie sunt pline de copii cu infecții respiratorii și viroze. Unii fac forme severe, încât au nevoie de oxigen, însă acesta este doar începutul, spun medicii. Aceștia avertizează că ne așteaptă un sezon gripal foarte dificil, având în vedere că anul acesta virusul circulă mult mai repede, iar cei mai afectați vor fi copiii”, a transmis reporterul Antena 3 Cristina Ștefan.
Vestea bună este că anul acesta începe mai devreme campania de vaccinare. Deja, medicii de familie au primit o parte din totalul serurilor solicitate și au anunțat că, de săptămâna viitoare, vor începe să vaccineze persoanele care fac parte din categoriile de risc.
Este vorba de cei care au boli cronice, de gravide, dar și de copiii care au până în 5 ani Anul acesta Ministerul Sănătății a achiziționat 1.500.000 de vaccinuri împotriva gripei.