Avertisment din partea Gărzii de Mediu: Țara este plină ochi de gunoaie

Șeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat că țara este plină ochi de gunoaie, iar în acest sens a demarat mai multe controale, inclusiv în comune și sate, acolo unde primăriile sunt amendate cu sute de mii de lei dacă nu ridică, respectiv dacă nu depozitează gunoiul în mod corespunzător.

Berceanu a precizat că pentru prima dată Garda de Mediu a implicat comunitățile locale în astfel de acțiuni, menite să reducă poluarea provocată de deșeurile aruncate în mod ilegal.

„Țara este plină ochi de gunoaie. Am început luni un control în județul Dolj, fiecare comună în parte, fiecare depozit ilegal sau legal este verificat, UAT-urile (unități administrativ teritoriale – n.r.), primarii sunt amendați și încercăm să aducem totul la normal. Ceea ce nu s-a întâmplat până acum a fost implicarea autorității locale. Dacă avem un gospodar în comună, primarul, atunci nu avem gunoaie în comuna respectivă. Sunt destule exemple. Atunci când avem un om mai puțin gospodar și face niște gropi ilegale, undeva la marginea comunei, pe ultimul drum din comună, în spatele cimitirului, cum mi s-a întâmplat să găsesc de multe ori, dăm amendă. Amenzile sunt foarte mari, de sute de mii de lei, venim cu măsuri și în cazul în care se constată că nu a ridicat gunoiul, iarăși îl amendăm. Deocamdată avem rezultate bune.

”Comunele abia acum se întreabă unde putem să ducem gunoiul”

Asta se întâmplă acum, oamenii din comunitate știu că primarul a fost amendat din banii bugetului pentru că nu a avut grijă să strângă gunoiul. Nu mă așteptam ca în decurs de două, trei, patru săptămâni, atât de repede, oamenii să pună presiuni pe primar, pentru că își dau seama că bugetul lor este golit, că ceea ce ar trebui să asigure primăria, nu asigură, adică strângerea deșeurilor, nu există niciun fel de sortare. Suntem în Europa și sortarea trebuia să o avem de ani de zile, iar acum să fim undeva la 50%. Noi suntem undeva la 10%. Oamenii au început să pună presiune, astfel că primarii nu au avut încotro și sub presiunea noastră, a Gărzii de Mediu și a comunității au început să strângă gunoaiele”, a declarat șeful Gărzii Naționale de Mediu, la Digi24.

Ce soluții au oamenii care sesisează că se aruncă ilegal gunoi

Întrebat ce soluții au cei care observă că periodic unele persoane tot aruncă gunoi și autoritățile locale nu fac nimic, Berceanu a precizat că aceștia pot sesiza Garda de Mediu prin intermediul unui e-mail.

„Să scrie gardamediu@gnm.ro sau apel către 112 dacă surprind mașini care aruncă deșeuri. Și polițiștii pot opri mașini care deversează ilegal deșeuri și Garda de Mediu poate ajunge relativ repede la locul respectiv. De asemenea, pot apela la Poliția locală.

Berceanu: În momentul în care am amplasat camere, n-a mai aruncat nimeni gunoiul

Octavian Berceanu a făcut precizări și cu privire la problema mormanelor de gunoaie care se strâng adesea pe străzi, aruncate chiar de cetățeni. Acesta spune că una dintre soluții ar fi camerele de supraveghere, însă acestea sunt prezente doar în Capitală, nu și în zonele rurale, de exemplu.

„Camere vedem în București, dar în restul țării, în zona rurală nu există camere. În momentul în care s-au amplasat camere, oamenii n-au mai aruncat gunoaie, s-au dat amenzi. Poliția locală trebuie să intervină, e cea mai aproape, ea este în localitatea respectivă. Și vă dau exemplu și Bucureștiul. Din momentul în care noi avem zeci de vehicule confiscate în București, deja nu se mai transportă gunoiul, nu mai vezi anunțuri pe site-urile respective cu <cărăm moloz>. Nu se mai întâmplă lucrurile astea, de o lună și jumătate, deci se poate face ceva, problema e că nu s-a făcut până acum. Oamenii reacționează pozitiv, sunt exemple pozitive în toată țara. Comunele abia acum se întreabă unde putem să ducem gunoiul, care sunt platformele unde se depozitează molozul, astfel încât să fie sortat și refolosit, așa cum se întâmplă într-o țară civilizată.”, a declarat Octavian Berceanu la Digi24.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati