Avocatul lui Dan Diaconescu: Acuzațiile sunt că acum trei ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate

Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, a declarat joi seară, după A doua percheziţie domiciliară la apartamentul din Constanţa al fostului patron OTV, că procurorii îl acuză pe acesta că, în urmă cu trei ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate, fapte negate de clientul său.

„Acuzaţiile, aşa cum ne-au fost aduse la cunoştinţă prin procesul-verbal, sunt că acum trei ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate (…). Este o vârstă cuprinsă, ca să citez, între 15 şi 18 ani. Întrebându-l pe Diaconescu despre această împrejurare, mi-a spus sec: niciodată nu am întreţinut raporturi sexuale cu prostituate”, a spus avocatul, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, nu este exclus ca în cazul clientului său să se fi făcut anumite confuzii sau exagerări.

„În momentul în care eşti acuzat de infracţiuni atât de grave, singura speranţă pe care o ai este că la un moment dat vor înţelege şi procurorul de caz, şi ofiţerul de poliţie judiciară şi opinia publică că a fost un exces. Există posibilitatea să fi făcut anumite confuzii sau exagerări. Există această posibilitate şi este singura de care mă pot agăţa în acest moment, pentru că nu pot să cred că a avut o execuţie judiciară, planificată, făcută cu intenţie, care nu văd cui ar putea să-i fie de folos”, a spus Murărescu.

Referitor la fotografiile din dosar în care Dan Diaconescu apare alături de două fete, avocatul a susţinut că este vorba despre două refugiate ucrainene cu care clientul său nu a avut relaţii.

„E vorba de ziarul Cancan, acolo apare o fotografie cu Dan Diaconescu şi cu două tinere, cu chipul blurat. Arătându-i această fotografie lui Dan Diaconescu, acesta a spus foarte clar, nici vorbă, era vorba de două refugiate ucrainene. (…) Nici vorbă de aşa ceva. (…) Nu erau două fete în sensul că reţine Parchetul că ar fi avut anumite relaţii. Dan Diaconescu dacă se plimbă în Constanţa sau oriunde în ţara asta, credeţi-mă, este asaltat de oameni. (…) Mi-a spus că le cunoaşte, cred că stau aproape de locuinţa lui. (…) Într-adevăr, am verificat cu unul dintre poliţişti, arătându-i fotografia respectivă, şi zice că nu e vorba de ele. Deci, ceea ce spune Dan se confirmă. Această intoxicare a presei pe mine m-a pus pe gânduri de la primul moment”, a afirmat avocatul.

Despre faptul că la prima percheziţie domiciliară făcută joi dimineaţă în Bucureşti Dan Diaconescu s-ar fi ascuns într-o debara, Murărescu a declarat că acesta se afla în dressing.

„Nu a fost găsit într un dulap, ci era în dressing. Dressingul nu este neapărat un dulap de haine, ci este o cameră. Este chiar lângă dormitor. La ora 6.30 când au pătruns organele de poliţie, nu pot să spun că au năvălit pentru că într-adevăr au făcut-o la modul civilizat, cu trei bătăi în uşă, cu cinci somaţii. Nu au apucat să spargă uşa pentru că a fost deschisă imediat. (…) În casă erau soacra, soţia, copilul. (…) A fost un efectiv masiv de poliţişti, o parte s-au dus la parter şi au pătruns în fiecare cameră şi o parte au urcat în viteză. În momentul ăla, din dormitor a ajuns până în dressing, unde l-au întâmpinat organele de poliţie”, a explicat Murărescu.

El a mai spus că nu se aşteaptă ca clientul său să fie reţinut.

„Nu mă aştept la o reţinere. Dar procurorul este suveran în a aprecia dacă se ia măsura reţinerii, se face propunere de arestare preventivă. Însă mă pune pe gânduri această succesiune. Întâi se creează pe surse emoţia socială şi apoi, la opt ore, zece ore, douăsprezece ore, când emoţia ajunge la o anumită intensitate, se dispune asupra măsurii”, a afirmat avocatul.

Fostul patron OTV Dan Diaconescu a fost adus, joi după-amiază, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, de la Bucureşti, după ce poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa – Biroul Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, au efectuat o primă percheziţie domiciliară, la locuinţa acestuia din capitală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati