Azilele groazei. Din cele 51 de centre găsite neautorizate, 543 de persoane au fost relocate

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat că 47 de dosare penale au fost deschise de către organele de anchetă în urma controalelor efectuate în centrele de asistenţă socială pentru vârstnici, copii şi persoane cu dizabilităţi.

„Aceste verificări sunt încheiate aproape în proporţie de 100%. Mai precis – peste 97%. În 40 de judeţe controalele au fost încheiate. Au rămas deschise Bucureştiul şi judeţul Ilfov. S-au luat mai multe măsuri de suspendare, retragere a autorizaţiei sau de închidere efectivă a acestor centre şi există deja 47 de dosare penale deschise de organele de anchetă în aceste cazuri”, a precizat Mihai Constantin, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

De asemenea, acesta a anunțat joi că 627 de persoane dintr-un total de 59.000 de vârstnici din centrele controlate de autoritățile statului au fost relocate.

Dinntr-un total de peste 59.000 de persoane rezidente în centrele investigate de autorități, 627 au fost relocate, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Chestionat ce s-a întâmplat cu persoane vârstnice scoase din azilele unde s-au efectuat investigații, purtătorul de cuvânt al Guvernului a precizat că din 59.071 de persoane rezidente, 627 au fost relocate.

125 de vârstnici au avut nevoie de spitalizare

De asemenea, Constantin a mai spus că din cele 51 de centre găsite neautorizate, 543 de persoane au fost relocate: „Aici am și o detaliere: 125 au avut nevoie de spitalizare, 234 de persoane au fost duse în alte centre pentru continuarea îngrijirilor și 184 de persoane au fost preluate de aparținători acasă, pentru că au avut această posibilitate”.

Totodată, a fost suspendată activitatea a 110 centre.

„E un proces în plină desfășurare, care ne-a luat pe toți prin surprindere și ne-a șocat și se iau toate măsurile care se pot lua în această clipă: fie mutarea în centre care au condiții suficiente pentru a-i trata pe acești oameni care au nevoie de asistență sau chiar internarea, acolo unde e nevoie de intervenție sau asistență medicală”, a continuat Mihai Constantin.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati