Bacalaureat 2020. Număr mare de candidați înscriși la prima sesiune, cu 20.000 de mai mulți decât anul trecut

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a avut sâmbătă o videoconferinţă cu toate comisiile judeţene de Bacalaureat, având în vedere faptul că luni, 22 iunie, încep probele scrise cu examenul la Limba română. La Bacalaureat 2020, prima sesiune, s-au înscris peste 155.000 de candidați, cu aproximativ 20.000 de mai mulți decât anul trecut.

Potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a ministrului, în videoconferința de sâmbătă s-a discutat despre instruirea comisiilor şi a fost efectuată extragerea preşedinţilor centrelor de examen şi evaluare, scrie Digi24.

„Le mulţumesc tuturor cadrelor didactice pentru responsabilitatea de care au dat dovadă, nu numai în implicarea de la Evaluarea Naţională, cât şi de la examenul de Bacalaureat. Le urez mult succes tuturor candidaţilor care, de luni, vor susţine examenul de Bacalaureat”, scrie Anisie.

La Bacalaureatul 2020 s-au înscris numai în prima sesiune peste 155.000 de candidați, cu aproximativ 20.000 de mai mulți decât anul trecut, a anunțat ministrul Educației, Monica Anisie.

BAC-ul organizat în pandemia COVID-19 vine și cu un număr mare de înscriși din promoțiile anterioare, care au picat sau nu s-au prezentat la examenele de anii trecuți.

„Anul acesta, din seriile anterioare au fost înscriși peste 32.000 de elevi, față, de exemplu, de anul trecut când au participat la probele examenului de bacalaureat elevi din seriile anterioare aproximativ 20.000. Deci iată că anul acesta s-au înscris la examenul de Bacalaureat mai mulți elevi decât până acum”, a declarat Monica Anisie, într-un interviu la TVR 1.

Absolvenţii de liceu încep luni, 22 iunie, examenul de Bacalaureat, pentru prima oară în condiţii speciale de susţinere a probelor, generate de pandemia de coronavirus.

Pentru aceştia, în perioada 11 – 17 iunie s-a desfăşurat echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale.

Luni este programată prima probă din examenul de Bacalaureat – cea la Limba şi literatura română.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati