Baldur a ajuns în familia Elenei de la Breaza când era un pui temător, care avea nevoie de răbdare și de timp pentru a se obișnui cu noua casă. Adoptat de la ASPA Mihăilești, câinele a devenit între timp un membru iubit al familiei, apropiat de toți cei din jur și atent la stările oamenilor.
La început, Baldur nu a vrut să rămână în locul pregătit pentru el în curte. A plâns, a încercat să iasă și a ajuns la poartă, în toiul nopții. Elena și familia ei l-au luat în brațe și l-au adus în bucătărie, unde a rămas. Pentru a-l ajuta să se simtă în siguranță, femeia a dormit aproape două luni pe canapea, cu mâna pe el, până când puiul s-a obișnuit cu noul mediu.
Cu timpul, câinele a devenit tot mai apropiat de familia sa. Elena povestește că Baldur vine imediat să vadă ce se întâmplă dacă o aude strănutând și se apropie atunci când cineva este trist. Dacă se sperie de vânt sau de întuneric, are nevoie să fie liniștit și să audă vocea stăpânei sale.
Baldur este îndrăgit și de cei mici. Nepoțica Elenei, în vârstă de un an și patru luni, stă lângă el și îl mângâie, iar câinele s-a obișnuit treptat cu prezența copiilor. Își recunoaște membrii familiei și mașinile acestora, iar când îi vede sosind aleargă bucuros prin curte. A devenit la fel de sociabil și cu musafirii, inclusiv cu două fetițe cu care s-a jucat fără rețineri.
Adopția lui Baldur a schimbat și relația Elenei cu animalele. Femeia spune că, înainte de a avea câini, nu era o mare iubitoare de animale și îi era greu să se apropie de ei. Primul câine a ajutat-o să treacă printr-o perioadă dificilă, iar Baldur îi ține acum companie și o face să nu se mai simtă singură atunci când rămâne acasă.
Elena vorbește despre adopție ca despre o responsabilitate care cere răbdare și implicare, dar care poate schimba viața unui animal și a omului care îl primește în familie. Povestea lui Baldur, prezentată de ASPA București, arată cum un câine speriat poate ajunge, în timp, să se simtă în siguranță și să devină parte dintr-o familie.
