Banca Națională lansează bancnota de 20 de lei, cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu

Banca Națională a României (BNR) lansează de 1 decembrie bancnota de 20 de lei cu imaginea Ecaterinei Teodoroiu, se arată într-o informare BNR. Bancnota este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm şi culoare predominant verde oliv.

Pe aversul bancnotei se regăsesc: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917) și un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României.

Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulaţie „1 decembrie 2021ˮ, valoarea nominală în cifre „20ˮ.

În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranţă – unele destinate publicului, altele detectabile doar cu o aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.

Imaginea bancnotei împreună cu toate aceste elemente de siguranţă vor fi prezentate vineri, în conferinţa din 26 noiembrie.

BNR a mai precizat că punerea în circulaţie a bancnotei cu valoarea nominală de 20 lei se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.

Totodată, începând cu 1 decembrie 2021, Banca Naţională va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati