Banca Transilvania a cumpărat OTP Bank. Ce trebuie să știe clienții OTP Bank România

Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România din punctul de vedere al activelor, a încheiat achiziția OTP Bank România.

Banca Transilvania a semnat azi cu OTP Group un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile pe care le deține la OTP Bank România.

Ca urmare a acestui acord, OTP Group vinde subsidiarele sale din România, marcând ieșirea de pe piața românească. Finalizarea tranzacției este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor din partea BNR și a Consiliului Concurenței.

Prețul total al tranzacției care urmează să fie plătit de Banca Transilvania este de 347,5 milioane de euro.

După primirea aprobărilor autorităților, Banca Transilvania va fuziona cu OTP Bank România.

Potrivit reprezentanților OTP, grupul va asigura o tranziție cât mai ușoară pentru clienți și angajați până când integrarea în Grupul Banca Transilvania va fi finalizată: ”Până atunci, OTP Bank România și subsidiarele sale vor continua să-și onoreze angajamentele față de clienți și să ofere servicii la cel mai înalt nivel.”

În această etapă, din partea clienților OTP Bank România nu este nevoie de nicio acțiune, ei vor beneficia de aceleași condiții de până acum în relația cu OTP România. Banca își menține angajamentele față de Bethlen Gabor Foundation și va continua să colaboreze cu clienții săi în termenii și condițiile existente, incluzând servicii oferite în mai multe limbi/bilingv, unde este necesar.

OTP Bank România are 2,64% cotă de piață în funcție de active, aproape 420.000 de clienți persoane fizice, peste 22.000 de clienți Corporate și IMM, 1.800 de angajați și 96 de sucursale.

Banca Transilvania este cea mai mare bancă din Europa de Sud-Est. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele și liniile de business din domeniul financiar. Are 20% cotă de piață, peste 4 milioane de clienți, aproximativ 10.000 de angajați, soluții de banking online de ultimă generație și o rețea puternică de agenții la nivel național.

Consultanții Băncii Transilvania în această tranzacție au fost: Barclays Bank Ireland PLC (consultant financiar), Filip & Company (consultant juridic) și PwC România (consultant due diligence).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati