Autoritatea Naţională pentru Cercetare (ANC) anunţă lansarea competiţiilor pentru anul 2025 dedicate cercetătorilor români din diaspora, informează instituția prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
Este vorba despre proiecte de mobilitate pentru cercetători cu experienţă din diaspora (MCD) şi proiecte de mobilitate pentru tineri cercetători din diaspora (MCT), derulate în cadrul Subprogramului 5.2.2 – Mobilităţi al Planului Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare (PNCDI IV).
Ambele apeluri vizează susţinerea şi valorificarea resursei ştiinţifice reprezentate de cercetătorii români care activează în afara ţării, în vederea întăririi colaborării între aceştia şi comunitatea de cercetare din România, arată sursa citată.
* Proiecte de mobilitate pentru cercetători cu experienţă din diaspora (MCD)
Competiţia MCD are ca scop capitalizarea expertizei şi experienţei acumulate de cercetătorii români din diaspora, prin susţinerea participării acestora la întâlniri, vizite şi manifestări ştiinţifice organizate de către entităţile de cercetare din România.
Acţiunile finanţate vor facilita transferul de competenţe, în ambele sensuri, contribuind la crearea şi dezvoltarea unui spaţiu al dialogului şi al colaborării între cercetătorii români, indiferent de locul unde trăiesc şi lucrează.
Proiectele MCD oferă sprijin financiar pentru cheltuielile de transport, diurnă şi cazare pentru cercetătorii cu experienţă din diaspora, pentru o vizită de cel mult o săptămână în România.
* Proiecte de mobilitate pentru tineri cercetători din diaspora (MCT)
Competiţia MCT urmăreşte dezvoltarea unui mediu propice schimburilor de experienţă şi expertiză între tinerii cercetători români aflaţi în diaspora şi cei din ţară, în vederea consolidării cooperării ştiinţifice între aceştia.
Finanţarea este destinată unui cercetător român din diaspora, cu vizibilitate şi recunoaştere internaţională, având o experienţă în activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) cuprinsă între 2 şi 9 ani de la acordarea titlului de doctor în ştiinţe, de către instituţii prestigioase din străinătate.
Proiectele MCT oferă sprijin financiar pentru cheltuielile de transport, diurnă şi cazare pentru tinerii cercetători din diaspora, pentru un stagiu de cercetare cu o durată cuprinsă între 15 şi 30 de zile în România.
”Aceste două competiţii se află, în anul 2025, la a treia ediţie, subliniind angajamentul ferm al ANC de a menţine puntea de comunicare între comunitatea ştiinţifică din România şi cercetătorii români din diaspora, oferind contexte reale pentru transferul de cunoştinţe, dezvoltarea reţelelor internaţionale şi susţinerea excelenţei în cercetare”, precizează sursa citată.