Bani pentru HoReCa. Schema românească de ajutor, de 500 de milioane de euro, aprobată de Comisia Europeană

Bani pentru HoReCa. Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 500 de milioane de euro, menită să sprijine întreprinderile care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, cazării și al serviciilor alimentare, precum și agențiile de turism, în contextul epidemiei de coronavirus.

Sprijinul public, sub formă de subvenții directe, va acoperi până la 20% din pierderile de venituri (sau, în cazul anumitor agenții de turism care aplică un regim special, volumul facturilor emise pentru servicii turistice, inclusiv marja) pe care beneficiarul le-a înregistrat în perioada 1 ianuarie – 21 decembrie 2020, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, potrivit unui comunicat al Reprezentanței CE, scrie Digi24.

Măsura, aprobată în temeiul Cadrului temporar privind ajutoarele de stat, urmărește să ajute beneficiarii să-și acopere nevoile de lichidități și să-și continue activitățile în timpul și ulterior pandemiei. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar.

Ajutorul se va acorda cu unele condiții:

-sprijinul nu va depăși 1,8 milioane EUR per beneficiar, astfel cum se prevede în cadrul temporar

-ajutorul va fi acordat cel târziu la 31 decembrie 2021

Comisia a concluzionat că „măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati