Barajul flotor de la Coramnic s-a rupt; Operaţiunea de curăţare a râului Cerna se desfăşoară cu dificultate

În cursul nopţii, barajul flotor din amonte de podul de la Coramnic a cedat în urma presiunii deşeurilor şi a buştenilor de mari dimensiuni veniţi din amonte. Acesta fusese montat de Administraţia Bazinală de Apă Banat cu scopul de a opri pet-urile de mici dimensiuni şi materialul lemnos să ajungă în aval. O parte din deşeurile acumulate şi transportate în ultimele de zile de viituri curg spre Dunăre şi spre acumularea Porţile de Fier. Din acest motiv, operaţiunea de curăţare a râului Cerna este îngreunată, potrivit Apelor Române.

Echipele Administraţiei Bazinale de Apă Banat (ABA Banat), împreună cu cele ale Administraţiei Bazinale de Apă Jiu (ABA Jiu)- Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinţi au ajuns deja în zonă şi colectează pet-urile de pe maluri şi din cursul de apă. Operaţiunea se efectuează manual, din barcă.

Pentru că materialul lemnos curge în aval, intervenţia cu utilajul grefier sau colectarea lui manuală, din bărci, devine imposibil de efectuat din punct de vedere tehnic. Materialul lemnos se va fi opri la grătarele de la acumularea Porţile de Fier şi va fi colectat prin greblare de către S.C. Hidroelectrica S.A., compania care are în administrare lucrarea. Nu este pusă în pericol funcţionarea hidrocentralei, a precizat un comunicat al Apelor Române.

Acţiunea este organizată, din surse proprii, cu utilajele şi materialele de intervenţie din dotare. La aceasta, participă 26 de angajaţi, dintre care 15 provin de la cele trei formaţii de lucru (din Herculane, Caransebeş şi Moldova Nouă) din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin (ABA Banat) şi alţi 11 de la două formaţii din cadrului Sistemul de Gospodărire a Apelor Mehedinţi (Topolniţa şi Mehedinţi).

Formaţiile de lucru vor rămâne în zonă până la finalizarea acţiunii, care va dura cel puţin trei zile.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati