Bărbat arestat după ce ar fi vândut cocaină în București cu sume cuprinse între 3.000 şi 3.500 lei

Un bărbat de 39 de ani a fost arestat preventiv, fiind cercetat de procurorii DIICOT întrucât ar fi vândut cocaină unor consumatori din Bucureşti.

”Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie – noiembrie 2023, inculpatul a comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (cocaină), către consumatori din municipiul Bucureşti, pentru sume cuprinse între 3.000 şi 3.500 lei”, arată procurorii, potrivit Agerpres.

În urma unei percheziţii domiciliare, au fost descoperite şi ridicate sumele de 18.850 de lei, 290 de euro, 30 de lire sterline şi 20 de dolari canadieni (despre care există indicii că provin din activităţile de trafic de droguri), cantitatea de aproximativ 200 de grame canabis, 2 grindere, un loker, un telefon mobil şi mai multe SIM-uri.

Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus arestarea preventivă a bărbatului, în vârstă de 39 de ani, pentru o perioadă de 30 de zile.

La activităţi au participat jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati