Bărbat arestat preventiv după ce a accidentat mortal o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti

0
220
Pixabay

Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a accidentat mortal o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti. Şoferul era sub influenţa alcoolului la momentul accidentului.

Un bărbat a fost reţinut pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, anunță Brigada Rutieră.

Accidentul a avut loc miercuri dimineaţă, în jurul orei 06.00, pe Bulevardul Poligrafiei, unde şoferul unei autoutilitare a lovit, pe trecerea de pietoni, o femeie care traversa.

„După producerea accidentului rutier, conducătorul autoutilitarei ar fi încercat să se sustragă, plecând de la locul producerii acestuia, însă a fost împiedicat de un martor, care l-a condus la locul producerii evenimentului, până la sosirea primului echipaj de poliţie, fiind predat acestora. Poliţiştii au procedat la testarea cu aparatul alcooltest a celui în cauză, rezultând faptul că acesta se afla sub influenţa alcoolului”, a arătat sursa citată.

În urma impactului, femeia a suferit leziuni traumatice care au condus la deces. Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.

În baza probatorului administrat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, bărbatul a fost reţinut, ulterior Judecătoria Sectorului , emiţând mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.