Bărbat care trebuia să fie în arest la domiciliu, depistat pe Bld. Ghencea de către politiștii locali

Pe 6 august, poliţiştii locali din Sectorul 6 au depistat pe Bulevardul Ghencea două persoane care consumau băuturi alcoolice pe domeniul public tulburând ordinea și liniștea publică în zonă.

La vederea polițiștilor locali, unul dintre bărbații în cauză a devenit agitat în comportament și întrucât pentru legitimare a prezentat polițiștilor locali un act de identitate eliberat de un stat membru U.E., s-a solicitat sprijinul lucrătorilor Secției 22 Poliție.

Din verificările efectuate în bazele de date, s-a stabilit că numitul V.D.I., în vârstă de 42 de ani, cu domicilul în Municipiul București, figurează cu menţiune operativă, și anume, stare de arest la domiciliu pentru săvârșirea unor fapte de natură penală. De asemenea, a fost identificată și cea de-a doua persoană ca fiind D.V., în vârstă de 41 de ani, cu domiciliul pe raza Municipiului București.

După întocmirea actelor procedurale numitul V.D.I. a fost predat lucrătorilor Secției 24 Poliție pentru continuarea cercetărilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati