Bărbat căutat de autorităţile din Austria, găsit într-un apartament din Capitală. Se ascunsese în lada patului

Constantin Nicolae, un bărbat de 41 de ani din București, a fost găsit de polițiști sub un pat, într-o locuință din Sectorul 6. Autorităţile din Austria au emis pe numele acestuia un mandat european de arestare pentru 90 de infracţiuni de furt.

  • Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale au acţionat pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale sau executării unei măsuri privative de libertate.
În acest context, la o adresă din Sectorul 6 a fost găsit un bărbat, în vârstă de 41 de ani, pe numele căruia era emis, din 3 noiembrie 2023, un mandat european de arestare, de către autorităţile judiciare din Austria.
  • ”Bărbatul era urmărit internaţional pentru săvârşirea a 90 de infracţiuni de furt, participare la un grup organizat, însuşire de mijloace de plată non numerar, utilizare frauduloasă de date informatice prevăzute de art. 127, 128, 129 şi 230 din Codul penal austriac. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore”, a transmis, luni, Poliţia Capitalei.
Bărbatul a fost încarcerat în Arestul Poliţiei Capitalei, urmând a fi făcute demersurile legale în materie penală pe linia cooperării internaţionale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati