Bărbat de 91 de ani, confuz și dezorientat, găsit de polițiștii locali din Sectorul 6 pe Bd. Iuliu Maniu

Polițiștii locali Sector 6, care patrulau în una din nopțile trecute pe Bulevardul Iuliu Maniu, au observat o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 90 de ani, foarte confuză și dezorientată.

Întrucât bărbatul nu a reușit să comunice date privind identitatea sau domiciliul, polițiștii locali în colaborare cu agenții Secției 21 Poliție au procedat la efectuarea de verificări, în urma cărora au stabilit că se numește V.G., are de 91 ani și locuiește pe raza Sectorului 6.

Ulterior, bătrânul a fost condus la sediul poliției locale, unde agenții au contactat de urgență un membru al familiei. În mai puțin de trei ore, în jurul orelor 04:45, s-a prezentat fiica persoanei în cauză, care și-a preluat tatăl și le-a mulțumit oamenilor legii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati