Bărbat din Bucureşti, arestat preventiv după ce şi-a arătat organul sexual în apropierea unei şcoli din Sectorul 1

Un bărbat de 33 de ani din Bucureşti a fost arestat preventiv după ce şi-ar fi arătat organul sexual şi le-ar fi adresat cuvinte cu tentă sexuală unor eleve, în apropierea unei şcoli din Sectorul 1, scrie a1.ro.

Poliţisti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au reţinut, luni, un bărbat în vârstă de 33 de ani, bănuit de ultraj contra bunelor moravuri, după ce şi-ar fi expus organul sexual şi le-ar fi adresat cuvinte cu tentă sexuală mai multor minore, aflate în apropierea unei şcoli din Sectorul 1.

Astfel, reprezentanţii Poliţiei Capitalei spun că, în 7 noiembrie, în jurul orei 16.00, poliţişti din cadrul Secţiei 2 au fost sesizaţi, prin intermediul 112, de către o femeie, director adjunct al unei şcoli gimnaziale din sectorul 1, cu privire la faptul că mai multe eleve, în timp ce se deplasau de la domiciliu către şcoală, au fost abordate de un bărbat necunoscut, care a săvârşit gesturi obscene faţă de acestea.

Cercetările au fost preluate de Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri, iar în urma investigaţiilor a fost identificat un bărbat, de 33 de ani, din Bucureşti.

“Acesta a fost depistat şi condus pentru audieri la sediul Serviciului Omoruri, din cadrul Poliţiei Capitalei, reţinându-se în sarcina sa faptul că, la data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, în timp ce se afla pe o stradă din sectorul 1, în apropierea unei şcoli, ar fi abordat o minoră, de 12 ani, căreia i-ar fi arătat organul genital. În aceeaşi zi, în jurul orei 12.30, în timp ce se afla pe o altă stradă, tot în zona menţionată, ar fi abordat două minore, de 13, respectiv 14 ani, cărora le-ar fi arătat organul genital şi în faţa cărora s-ar fi masturbat”, arată Poliţia Capitalei.

La scurt timp, în acelaşi context, el a mai abordat alte două minore, cărora le-ar fi adresat întrebări cu tentă sexuală.

Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi Serviciul Omoruri, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de ultraj contra bunelor moravuri.

Bărbatul a fost arestat preventiv.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati