Un bărbat agresiv de 46 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce a tras cu pistolul și a avariat mai multe tramvaie, apoi a spart geamul unui balcon şi ferestrele unor magazine din Sectorul 1 al Capitalei. Suspectul este vizat într-un dosar penal de distrugere în formă continuată.
- “În fapt, la data de 27 decembrie 2023, Secţia 4 Poliţie a fost sesizată, prin sistem 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că două persoane ar fi tras cu un pistol tip airsoft într-un tramvai aflat pe un pasaj din Sectorul 1.
- Ei au precizat că la câteva ore după producerea celui de-al doilea incident, poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi, prin 112, de către o femeie din Sectorul 1, cu privire la faptul că, în jurul orei 22.30, i-a fost distrus un geam al balconului.
Poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor că toate faptele au fost comise de un bărbat de 46 de ani.
În urma percheziţiei anchetatorii au găsit la locuinţa bărbatului mai multe obiecte pe care acesta le-a folosit la comiterea faptelor.
Surse apropiate anchetei afirmă că incidentele au avut loc pe bulevardul Nicolae Titulescu, inclusiv în zona Primăriei Sectorului 1.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de distrugere în formă continuată.