Bărbat prins când fura portofelul unei tinere din geanta acesteia

Poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant, vineri, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, imediat după săvârşirea unei infracţiuni de furt, după ce ar fi sustras un portofel din geanta unei tinere, în timp ce se aflau în apropierea unei staţii de metrou.

La data menţionată, în jurul orei 10:00, poliţişti ai Brigăzii de Poliţie pentru Transport Public, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat un bărbat care, prin comportamentul afişat, le-a atras atenţia.

Astfel, acesta a fost prins în flagrant, imediat după ce a sustras un portofel ce conţinea bani şi documente de identitate, din geanta unei tinere, profitând de neatenţia acesteia, în timp ce se aflau pe o scară rulantă, în zona unui pasaj pietonal din sectorul 3.

Bărbatul a fost imobilizat şi condus pentru audieri la sediul Secţiei 10 Poliţie, acesta fiind reţinut pentru 24 de ore, ulterior dispunându-se măsura arestării preventive.

Prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii a fost recuperat şi restituit persoanei în drept.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 10 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cu cel în cauză în stare de arest preventiv.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati