Bărbat reținut în Capitală după ce a agresat o femeie în repetate rânduri

Polițiștii din Capitală au reținut un bărbat, în vârstă de 34 de ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată.

La data de 14 noiembrie 2023, Secția 17 Poliție a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.00, ar fi fost urmărită de către un bărbat, din zona unei treceri de pietoni, până în proximitatea unui parc, din Sectorul 5.

Ulterior, acesta ar fi agresat-o sexual, prin aceea că ar fi atins-o într-o zonă intimă, în repetate rânduri, după care a părăsit zona. La scurt timp, bărbatul ar fi revenit la persoana vătămată si ar fi atins-o, din nou, în aceeași zonă intimă.

Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au depistat, în imediata apropiere, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Bănuitul a fost imobilizat și condus la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de bărbat a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infractiunii de agresiune sexuală în formă continuată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati