Bărbatul suspectat că a ucis o fată de 12 ani din București, adus în România din Olanda în această lună

Ilie Marcel Şerbuc, românul acuzat că a ucis-o pe fetiţa concubinei sale şi a ascuns-o sub canapea, va fi extrădat din Olanda în România.

Ministerul Justiției a anunțat că, în baza unui mandat european de arestare, Tribunalul Amsterdam a dispus miercuri predarea lui Ilie Marcel Șerbuc autorităților din România.

Decizia instanței din Olanda este definitivă și urmează procedura de predare a bărbatului. Autoritățile române estimează că acesta va fi adus în țară până la finalul lunii august, conform Ministerului Justiției.

„Îmi doresc ca inculpatul să fie predat cât mai rapid în România, să fie anchetat de organele de urmărire penală și judecat de instanțele de judecată naționale. Orice măsuri sau pedepse s-ar stabili în cauză, acestea trebuie să fie executate în România. Este un gest de normalitate într-o societate democratică. Sub nicio formă nu trebuie să permitem sustragerea de la răspunderea în fața justiției naționale. De la începutul mandatului, este al doilea fugar pentru care instanțele europene decid predarea către autoritățile române” a declarat ministrul Justiției, Alina Gorghiu, scrie Hotnews.ro.

Şerbuc figura pe lista celor mai căutaţi fugari din Europa, el fiind considerat periculos.

Cadavrul fetei, ascuns în lada unei canapele

Anchetatorii au fost sesizați în acest caz în 3 iunie, de către proprietarul unui apartament din Sectorul 4 că, după plecarea chiriaşilor săi, a găsit în lada canapelei un sac din plastic care emana un miros de putrefacţie.

Bărbatul închiriase apartamentul din 31 martie, achitase chiria pe luna aprilie, însă întârziase cu cea aferentă lunii mai, motiv pentru care în 12 mai a fost contactat de către proprietar, căruia i-a spus că se află în Spania, la muncă, după care nu a mai putut fi contactat. În 25 mai o cunoştinţă a proprietarului i-a semnalat acestuia că în apartament nu se afla nici o persoană, iar în locuinţă se simţea un miros de putrefacţie, iar în 3 iunie, proprietarul, care nu locuieşte în Capitală, a venit şi a descoperit cadavrul.

Conform tatălui fetiţei, atât ea, cât şi mama au dispărut din jurul datei de 11 aprilie. Potrivit anchetatorilor, acesta a menţionat că minora a mers să locuiască cu mama sa şi cu concubinul acesteia, însă nu a putut indica adresa la care locuiau cei trei. El a relatat că a avut ultima discuţie cu fiica sa în 9 aprilie, iar din 11 aprilie aceasta nu a mai putut fi contactată.

În data de 13 aprilie, mama copilului a părăsit România cu destinaţia Spania.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati