Bătrâni abuzați în azilele din Voluntari – Procurorii DIICOT au reţinut 24 de inculpaţi

Procurorii DIICOT au reţinut 24 de inculpaţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar, în dosarul exploatării persoanelor cu dizabilităţi în trei azile din localitatea Voluntari.

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în trei azile din localitatea Voluntari au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei.

Peste 100 de persoane în vârstă au fost salvate, marţi, de poliţişti şi procurori ai DIICOT, în urma efectuării unor percheziţii la mai multe azile, unde bătrânii, mulţi cu dizabilităţi, erau bătuţi, înfometaţi şi puşi la muncă forţată.

„Facem precizarea că, în acest moment, 56 de persoane au fost deja transportate la unităţile medicale de pe raza municipiului Bucureşti. Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale. În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD – Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri”, a declarat căpitanul Bogdan Toma din cadrul IGSU.

Poliţiştii au făcut apel la aparţinătorii bătrânilor să ia contact cu oamenii legii la numărul de telefon 0743.164.790, pentru a primi informaţii despre starea de sănătate şi spitalele unde au fost duse persoanele găsite în azile.

Potrivit anchetatorilor, începând cu luna noiembrie 2020, în judeţul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracţionale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere şi exercitare de acte de violenţă fizică.

De asemenea, exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa sau neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept.

„Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (…) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: ‘Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?”, au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati