Băuturi şi alimente de EVITAT în timpul valului de caniculă!

Consumul de apă și utilizarea de protecție solară te ajută să rezişti în timpul unui val de căldură, dar există și anumite alimente și băuturi pe care ar trebui să le eviţi pentru a face faţă căldurii. Care sunt acestea!

Experții spun că evitarea anumitor băuturi şi alimente poate ajuta la scăderea riscului de a te confrunta cu efectele adverse ale caniculei. Află ce nu ar trebui să bei sau să mănânci niciodată în timpul unui val de căldură, potrivit clickpentrufemei.ro.

Evită alcoolul și bea cofeină doar cu moderație

Un consum excesiv de băuturi care te deshidratează ar trebui evitat în timpul unui val de căldură. În timp ce alcoolul este cel mai mare vinovat al deshidratării, alte băuturi ar trebui ocolite ori consumate în cantități limitate.

Medicul american Riana Pryor, profesor la Departamentul de Științe și Nutriție, SUA, a atras atenţia asupra faptului că, în timpul unui val de căldură, cofeina sub orice formă (cafea, ceai, băuturi răcoritoare) trebuie consumată cu moderație, iar băuturile cu alcoolu ar trebui să fie eliminate, pentru că te pot deshidrata foarte mult.

Un studiu publicat în “Jurnalul American de Fiziologie” a arătat că băuturile răcoritoare îndulcite agravează deshidratarea și cresc riscul de afecţiuni renale.

Pe de altă parte, alcoolul contribuie la creșterea producției de urină, ceea ce crește riscul de deshidratare. Temperatura corpului este reglată de glanda hipotalamus. Alcoolul va provoca o încetinire a hipotalamusului, așa că, dacă corpul este deja supraîncălzit din cauza caniculei, efectele alcoolului vor face corpul să creadă că este mai fierbinte de cât este în realitate.

Atenție la semnele de deshidratare!

Fii foarte atent la primele semne de deshidratare în timpul unui val de căldură. Culoarea urinei poate fi un indicator al nivelului de hidratare. Dacă este de culoarea sucului de mere sau mai închisă, trebuie să consumi mai multă apă.

Respirația urât mirositoare poate fi şi ea un semn de deshidratare. Când ești deshidratat, nu produci suficientă salivă, deci, în lipsa unei agent natural de curăţare a resturilor de alimente, bacteriile se dezvoltă și respirația devine neplăcută.

Alte simptome ale deshidratării sunt:

– senzația de sete,

– oboseala,

– amețeala,

– sezanţia de gură uscată,

– uscăciunea şi mâncărimile oculare.

Legumele cu efect diuretic

Suprinzător, dar şi unele legume pot să-ţi creeze probleme în timpul caniculei. Este vorba despre acelea considerate diuretice. Acestea pot induce deshidratare suplimentară.

Aminoacizii din sparanghel, de exemplu, sunt diuretice naturale. Există câteva alte alimente, inclusiv ceapa, usturoiul, ardeiul gras, anghinarea și feniculul, care creează un efect similar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati