Bazine semiolimpice de înot ultramoderne în Sectorul 1 al Capitalei

Copiii din Sectorul 1 vor beneficia de două bazine de înot ultramoderne, dotate cu tot ceea ce este necesar pentru practicarea acestui sport. Cele două bazine semiolimpice vor fi amenajate la Şcoala Gimnazială nr. 178 (strada Dridu nr. 2) şi la Şcoala Gimnazială „Sfântul Nicolae” (Strada Lainici nr. 4-8) din Sectorul 1 al Capitalei, a anunţat luni Primăria sectorului 1.

Bazinele de înot vor fi acoperite şi vor avea o adâncime variabilă între 1,20 şi 2,00 m şi o dimensiune de 25,0 m x 12,5 m. Fiecare bazin va fi prevăzut cu 5 culoare de 2,5 m lăţime şi cu blocstarturi, a precizat sursa citată.

bazineAcestea vor beneficia de toate facilităţile necesare practicării înotului în cele mai bune condiţii: grupuri sanitare, duşuri, saună, staţie de tratare şi pompare apă, centrală termică, staţie filtrare apă, punct de prim ajutor, oficii şi locuri de parcar.

„Ca fost sportiv de performanţă, ştiu cât este de importantă practicarea sportului încă de la vârste fragede. De aceea, încă de la preluarea mandatului, am considerat că investiţiile în infrastructura sportivă sunt esenţiale pentru dezvoltarea sănătoasă şi armonioasă a copiilor noştri. Prin amenajarea celor două bazine, la standarde internaţionale, elevii vor putea practica înotul în condiţii de siguranţă, beneficiind de cele mai importante facilităţi în domeniu”, a declarat primarul sectorului 1, Dan Tudorache, într-un comunicat de presă.

În cursul lunii noiembrie 2019 au fost semnate deja contractele de proiectare şi execuţie a lucrărilor. Obiectivele de investiţii, construite în parteneriat cu Compania Naţională de Investiţii, au ca termen de finalizare 12 luni din momentul demarării tuturor procedurilor legale premergătoare.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati