Managerul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler, susține că simptomele în cazul pacienților infectați cu coronavirus s-au schimbat și că aceștia ajung în stare gravă la spital chiar după două săptămâni de la apariția bolii, în care starea lor de sănătate părea stabilă.
„Anul trecut aveam un tablou: debutul bolii, după 6-7 zile pacientul avea evoluție către formă critică, acel procent de 5%. În acest moment, avem o categorie de pacienți care ajung să stea acasă până în ziua a 12-a, a 13-a, care au saturații normale la domiciliu și care ajung, la finalul perioadei, când le scade saturația și se simt rău, să vină la spital și au nevoie de o concentrație foarte mare de oxigen și o admisie extrem de rapidă spre o soluție de ventilație. Și sunt mulți, avem între 8 și 10 pacienți pe care îi îngrijim pe secție împreună cu medicul de Terapie Intensivă, situație pe care nu am avut-o anul trecut”, a spus Beatrice Mahler, potrivit antena3.ro.
Pacienții fac complicații diferite față de anul trecut
Medicul a adăugat că pacienții fac și complicații diferite față de cele întâlnite anul trecut.
Totodată, medicul spune că, testarea masivă din alte țări a permis ca acel procent de cazuri critice sau cazuri care au necesitate spitalizare să fie mai mic. Și asta deoarece datele care sunt publicate în acest moment indică, practic, că procentul de persoane cu forme moderate sau severe a rămas cam la fel în alte țări.
„Dacă facem la noi procentul de persoane care sunt internate raportat la cazurile care sunt diagnosticate, lucrurile nu stau deloc bine, adică la noi procentul este mai mare”, a explicat Beatrice Mahler.
”Avem tulpini care creează o paletă diferită de simptome”
„Dacă ne uităm puțin la tipurile de tulpini care circulă în România, și aici există o diversitate, pentru că într-adevăr avem tulpina britanică, dar avem mutații care sunt ale tulpinii britanice, plus că avem în circulație și alte tulpini care ridică suspiciunea eficienței vaccinului. Eu cred că este o combinație de tulpini care circulă, tulpini care creează o paletă diferită de simptome și pe care nu avem cum s-o evidențiem fără secvențiere genică la un nivel mult mai crescut sau măcar pentru cazurile acestea”, a arătat Beatrice Mahler.