Beatrice Mahler: Puțin probabil ca persoanele imunizate să repete vaccinarea anul acesta, cercetările au indicat anticorpi opt luni

Este puțin probabil ca persoanele vaccinate anti-Covid să repete vaccinarea în acest an, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din București.

Aceasta a explicat că informațiile de până acum arată că imunitatea este asigurată până la opt luni, iar cercetările continuă, astfel încât vaccinurile să aibă un răspuns pe termen lung și pentru mai multe tulpini.

„Există pericolul ca cei care au trecut prin boală sau au făcut vaccinul anti-Covid să se infecteze, pentru că vorbim de tulpini care își modifică structura, tulpini noi de virus care amenință ca fiind o nouă provocare pentru următoarea perioadă. Dacă vorbim însă de tulpina care a circulat până acum, riscul de infectare e mult scăzut și puțin probabil să existe acest risc, pentru că organismul are imunitate”, a spus Mahler.

Întrebată cât durează imunitatea după vaccinare, Beatrice Mahler a spus că cercetările și informațiile publice de până acum „merg spre surprize pozitive, întrucât s-a constatat că există o acoperire a imunității cu anticorpi la opt luni”, scrie Digi24.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati