Beatrice Tudor: Am votat legea care face adopția mai simplă; Schimbări în bine pentru 50.000 de copii!

Deputata PSD Beatrice Tudor a anunțat marți că, în plenul Camerei Deputaților, a votat pentru proiectul de lege inițiat de social-democratele Roxana Mânzatu și Oana Bîzgan, prin care adopția devine mai simplă și mai rapidă.

„Este o lege care va avea un impact pozitiv direct asupra celor peste 50.000 de copii din sistemul de protecție a copilului și care va permite ca numeroase familii din România să poată să-și îndeplinească visul de a oferi un cămin unui copil. Cele mai importante modificări sunt legate de eliminarea piedicilor birocratice aflate, de cele mai multe ori, în spatele adopției, pentru că adopția este despre copii, suflet și familie, nu despre munți de hârtii„, a precizat deputata pe Facebook.

Aceasta a explicat că Legea prelungește valabilitatea atestatului de familie adoptatoare; reclasifică categoriile de copii care pot fi declarați adoptabili și scurtează anumite termene; stabilește că, în cazul fraților, va fi desemnat același manager de caz, iar în cazul adoptării unui frate, părinții adoptivi primesc prioritate la potrivirea cu ceilalți frați aflați în sistemul de protecție.

Totodată legea simplifică cererea de încuviințare a adopției și, foarte important, stabilește că acei copii declarați adoptabili rămân adoptabili până la majorat, adică inclusiv după împlinirea vârstei de 14 ani.

„Cadrul legislativ care guverna adopția era mai curând o piedică în calea adopției. Formularele și birocrația nu trebuie să fie bariere în cale copiilor și a viitoarelor lor familii, ba dimpotrivă. Sistemul trebuie să funcționeze în interesul copiilor, pentru a-i introduce cât mai repede în mijlocul căminelor părintești de care aceștia au atâta nevoie!„, a mai spus Beatrice Tudor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati