Bebeluș de 3 zile, internat cu COVID la ATI Grigore Alexandrescu din București. Alți patru copii sunt în stare gravă

Medicul Diana Antăluţă, medic de boli infecţioase la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, a precizat că în unitatea sanitară sunt internaţi în acest moment 8 copii infectaţi cu COVID-19. Dintre aceștia, cinci sunt internaţi pe secţia de ATI, cu forme severe de boală, având vârste cuprinse între 3 zile şi 17 ani. Cel mai mic pacient este o fetiţă, care nu are comorbidităţi.

Alţi trei copii sunt internaţi în acest moment pe secţia tampon organizată în spital special pentru copiii suspecţi de COVID-19. Tratamentul aplicat copiilor este adaptat fiecărui caz în parte, însă respectă protocolul oficial anti-COVID publicat şi aprobat de Ministerul Sănătăţii, scrie news.ro.

„Acum sunt internaţi 8 copii cu COVID în unitatea sanitară. Ei sunt pe secţia tampon COVID, în saloanele de terapie intensivă avem internaţi 5 copii, şi în saloanele de pe secţie 3. În principiu ei sunt cu comorbidităţi, sunt internaţi prin secţiile de pediatrie, şi prin secţiile de chirurgie, pentru că avem şi pacienţi chirurgicali.

De obicei, sunt probleme neurologice, cu tetrapareze, cu retard neuro psiho-motor, cu probleme cronice, aşa avem doi pacienţi, şi restul nu au comorbidităţi. În ultimele două săptămâni au început să fie mai multe cazuri de COVID-19. Nu pot să estimez absolut nimic penru perioada imediat următoare, depinde de foarte multe variabile. Mi-aş dori să nu fie mulţi copii internaţi cu infecţie cu Sars-Cov 2”, a declarat dr. Antăluţă.

Simptomatologie diferită în valul 4

Medicul Diana Antăluţă spune că acum medicii se confruntă în general cu simpomatologie respiratorie în cazul copiilor infectaţi cu Sars- Cov 2, diferit faţă de celelalte valuri pandemice, când simptomatologia a fost cu preponderenţă digestivă.

Specialistul îi sfătuieşte pe părinţi să-şi vaccineze copiii, pe cei cu vârsta de peste 12 ani, dar să se vaccineze şi ei, pentru a nu-i expune.

Părinţii ar trebui să nu recurgă sub nicio formă la automedicaţie, atunci când copiii au simptome de boală, pentru că pot înrăutăţi starea de sănătate a copiilor, a mai spus medicul.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati