Biblioteca de la Metrou. Călătorii din staţia Piaţa Unirii pot citi şi împrumuta cărţi

Călătorii care tranzitează staţia de metrou Piaţa Unirii vor avea la dispoziţie un raft plin cu cărţi, respectiv un fond de carte iniţial, care va fi pus la dispoziţie de către Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Biblioteca Naţională a României, transmite Agerpres.

Cărţile vor putea fi consultate pe loc sau vor putea fi împrumutate acasă, condiţia fiind ca ele sa fie aduse înapoi sau să fie înlocuite cu alte volume, informează BMB, într-un comunicat de presă.

Lucrările vor trebui să nu aibă deteriorări fizice, cum ar fi lipsa unor părţi din lucrare, pagini distruse, să nu prezinte deteriorări chimice sau biochimice şi să nu fie publicaţii străine cu valoare informaţională şi documentară de mică importanţă.

Iniţiat de Biblioteca Naţională a României, proiectul pilot „Biblioteca de la Metrou”, care urmează să fie extins şi în alte staţii de metrou, a fost lansat joi, de Ziua Naţională a Lecturii.

Obiectivul iniţiativei este acela de a stimula interesul pentru lectură şi de a facilita accesul la cultură pentru un număr cât mai mare de persoane, oferind acces la o gamă variată de cărţi, direct în staţiile de metrou.

  • „Practic, începând de astăzi, Biblioteca Metropolitană Bucureşti va merge, zilnic, cu metroul, prin cărţile pe care călătorii le vor purta cu ei, din staţie în staţie, până în propria casă. Proiectul cultural „Biblioteca de la Metrou” este o iniţiativă extraordinară, în contextul în care cercetările de la Nielsen Book Data subliniază că generaţia Z preferă cărţile tipărite, reprezentând 80% din achiziţiile din noiembrie 2021 până în 2022. Bibliotecile raportează, de asemenea, o creştere a utilizatorilor generaţiei Z care preferă liniştea, în detrimentul cafenelelor zgomotoase. În Marea Britanie, vizitele la bibliotecă au crescut cu 71%. Prin astfel de iniţiative, nu putem decât să sperăm că, într-o zi, şi în România ne vom bucura de asemenea procente”, a declarat managerul general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, Ramona Mezei, citată în comunicat.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, este partener, alături de Metrorex în acest proiect.

Metrorex va asigura spaţiul necesar pentru depozitarea cărţilor, în timp ce Biblioteca Metropolitană Bucureşti şi Biblioteca Naţională a României vor contribui cu resursele literare.

Statisticile recente publicate de Institutul Naţional de Statistică indică faptul că aproximativ 11,1 milioane de români au declarat că nu au citit nicio carte în ultimul an, din diverse motive, inclusiv lipsa timpului sau interesului, proiectul lansat propunându-şi să exploreze noi modalităţi de a încuraja lectura în rândul populaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati