Biblioteca Metropolitană Bucureşti își mută activitățile în online

În contextul situaţiei actuale, Biblioteca Metropolitană Bucureşt anunță că pe reţelele de socializare oficiale ale sale vor fi postate concursuri, jocuri, spectacole ale Teatrului de Păpuşi Licurici, recenzii de cărţi, poveşti digitale şi recitaluri de muzică din cadrul proiectului ‘Opera la bibliotecă’.

De asemenea, liceenii bucureşteni sunt invitaţi să se înscrie la un concurs de creaţie literară intitulat ‘Lumea de mâine’, genul Fanstasy, iniţiat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Regulamentul şi fişa de înscriere pot fi obţinute accesând site-ul instituţiei: https://www.bibmet.ro/concurs-de-creatie-literara-lumea-de-maine/

„Suntem siguri, dragi bucureşteni, că aveţi atâta imaginaţie, inventivitate şi sete de fumos încât internetul, acest înger şi demon am zilelor noastre, nu este un obstacol, ci doar o altă formă de cunoaştere şi comunicare.

Rămâi conectat online la Biblioteca Metropolitană Bucureşti, Teatrul de păpuşi „Licurici” al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, precum şi pe paginile filialelor”, transmite instituția.

Biblioteca Metropolitană Bucureşti este o reţea de biblioteci publice, aflată sub patronajul Primăriei Municipiului Bucureşti, care facilitează accesul la informare şi lectură, prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziţia publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureştiului, BMB contribuie activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati