Un biciclist a fost accidentat de un tramvai în cursul zilei de miercuri pe Calea Rahovei din municipiul București. STB anunță că liniile 11, 23 și 32 circulă deviat și a fost înființată o linie navetă de autobuz.
Din primele informații, un biciclist a fost accidentat de un tramvai în zona intersecției Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului din municipiul București. În urma impactului, biciclistul a fost rănit și transportat la spital.
Polițiștii rutieri desfășoară cercetări la fata locului pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier, potrivit infotraficromania.ro.
Liniile 11, 23 și 32 circulă deviat
STB anunță că liniile 11, 23 și 32 circulă deviat și a fost înființată o linie navetă de autobuz.
”Pentru preluarea fluxului de călători de pe traseul liniei 32, se va înființa o linie navetă de autobuz, cu traseul între Depoul Alexandria și Piața Unirii”, arată sursa citată.