Bijuterii în valoare de 60.000, furate dintr-o locuință din Sectorul 2

0
386
Pixabay

Două persoane au fost reținute după o spargere de zeci de mii de euro într-o locuință din Sectorul 2 al Capitalei. 

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare două mandate de percheziţie, în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la domiciliul a doi bărbați, de 34, respectiv 40 de ani, bănuiți de furtul unor bijuterii dintr-o locuință situată pe raza Sectorului 2 al Capitalei.

”În urma probatoriului administrat, în sarcina acestora s-a stabilit că, la data de 29 martie,  cei doi bărbați, prin escaladarea gardului, ar fi pătruns în curtea unui  imobil din Sectorul 2, și ulterior în locuință, de unde ar fi sustras o sumă de bani, bijuterii și un ceas bărbătesc de lux, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 60.000 de euro”, se arată într-un comunicat de presă.

Bărbații au fost reținuți

În cursul zilei de ieri, au fost puse în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, în Capitală şi județul Ilfov, bănuiţii fiind depistaţi şi conduşi la audieri. Cei doi bărbați au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.