Bijuterii în valoare de 800.000 euro confiscate în București

Poliţiştii din Bucurşti au confiscat bijuterii nemarcate în valoare de 800.000 de euro, în urma unor controale făcute la zece puncte de lucru ale unor societăţi comerciale.

”Poliţia Capitalei – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma mai multor controale efectuate pe linia comercializării bijuteriilor din metale preţioase a identificat şi ridicat, de la zece puncte de lucru ale unor societăţi de profil, bijuterii nemarcate, aşa cum este prevăzut  în OUG nr. 190 din 2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase din România”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că, în urma expertizării efectuate de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Direcţia Metale Preţioase, aproximativ  16 kilograme de bijuterii, care nu se încadrează în prevederile legale privind marcarea, au fost supuse confiscării.

”Comercializarea metalelor preţioase fără a fi marcate în prealabil constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, bunurile fiind  supuse confiscării”, a mai transmis Poliţia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati