În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 528 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 36 mai mult față de ziua anterioară. 65 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Cu o zi în urmă, pe 1 mai, au fost raportate 492 de cazuri noi și 6 decese.
În intervalul 01.05.2022 (10:00) – 02.05.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (2 bărbați și 1 femeie), fără decese raportate anterior intervalului de referință.
Dintre cele 3 decese, 2 au fost la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care prezentau comorbidități.
Din totalul de 3 pacienți decedați, 2 au fost nevaccinați și 1 vaccinat. Pacientul vaccinat care a decedat avea vârsta cuprinsă între 70-79 de ani și prezenta comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 1.242 cu 35 mai mult față de ziua anterioară.
De asemenea, la ATI sunt internate 191 persoane, la fel ca în ziua anterioară. Dintre cei 191 pacienți internați la ATI, 166 sunt nevaccinați.
Din totalul pacienților internați, 77 sunt minori, toți fiind internați în secții, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară.
Niciun minor nu este internat la ATI.