În ultimele 24 de ore au fost raportate 2.989 de cazuri noi de COVID-19. Alți 150 de români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt 1.405 pacienți.
Până astăzi, 22 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.039.998 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 959.126 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.989 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 26.943 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:
În intervalul 21.04.2021 (10:00) – 22.04.2021 (10:00) au fost raportate 150 de decese (91 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 15 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 42 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 44 decese la categoria de peste 80 de ani.
140 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.168. Dintre acestea, 1.405 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.203.810 teste RT-PCR și 818.639 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.867 de teste RT-PCR (14.391 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.476 la cerere) și 12.075 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 43.884 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.112 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 41.194 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 108 persoane.