Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a informat luni, 25 octombrie, că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.187 de noi cazuri de COVID-19 în România. 548 de cazuri au fost confirmate în Ilfov și 1.923 în Capitală. De asemenea, au fost raportate 301 de decese, dintre care 272 erau pacienți nevaccinați și 29 vaccinați. În plus, 1.855 de persoane sunt internate la ATI, din care 41 de minori.
Până astăzi, 25 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.571.115 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.275 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.331.225 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.187 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 152 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 44.980 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 24.10.2021 (10:00) – 25.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 301 decese (151 bărbați și 150 femei), din care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre cele 301 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 20 la categoria de vârstă 50-59 ani, 90 la categoria de vârstă 60-69 ani, 94 la categoria de vârstă 70-79 ani și 76 la categoria de vârstă peste 80 ani.
283 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 14 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 2 decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău și Ialomița, în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 299 de decese.
Din totalul de 301 pacienți decedați, 272 erau nevaccinați și 29 vaccinați. Cei 29 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 28 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.962. Dintre acestea, 1.855 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 515 sunt minori, 474 fiind internați în secții și 41 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.171.955 teste RT-PCR și 4.195.670 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.604 teste RT-PCR (8.173 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.431 la cerere) și 19.694 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 149.696 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.634 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 57.972 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 91 de persoane.